Cum se obține compost din frunze uscate cu două sau trei volume de material uscat la unul de resturi umede

Rețeta recomandată de Agenția pentru Protecția Mediului din Statele Unite (EPA) folosește volumul materialelor, nu masa lor în kilograme. Frunzele intră în partea uscată a amestecului, alături de alte resturi bogate în carbon.

Amestecul se pregătește din patru componente

Pentru compostarea în gospodărie, EPA indică următoarele componente:

• Materiale bogate în carbon: frunze uscate, crenguțe după mărunțire și carton simplu, care nu are acoperire din plastic sau ceară.
• Materiale cu un conținut mai mare de azot: resturi provenite de la fructe și legume, cafea sub formă de zaț și iarbă tăiată recent.
• Apă, necesară activității microorganismelor care descompun resturile.
• Aer, care trebuie să poată circula prin amestec.

Încadrarea materialelor ține de compoziția lor, nu numai de culoare. Frunza proaspătă are alte caracteristici decât cea uscată, iar fiecare material aduce atât carbon și azot, cât și o anumită cantitate de apă.

Un alt reper, explicat de Universitatea Cornell, este raportul chimic favorabil de aproximativ 30 de părți carbon pentru o parte azot, calculat după greutate. Acesta nu reprezintă o instrucțiune de a pune 30 de găleți cu frunze pentru fiecare găleată cu resturi din bucătărie. Raportul chimic și proporția volumelor de materiale sunt măsurători diferite.

Carbonul asigură energia microorganismelor, iar azotul susține dezvoltarea acestora. Când azotul este insuficient, descompunerea încetinește. În exces, poate fi pierdut sub formă de amoniac, cu mirosurile corespunzătoare.

Bucățile mărunțite trebuie să lase loc aerului

Mărunțirea expune microorganismelor o suprafață mai mare și poate grăbi procesul. Totuși, resturile foarte fine, mai ales dacă sunt umede, se pot strânge într-o masă care împiedică aerarea. Bucățile mai mari ajută la menținerea golurilor dintre materiale.

Lemnul și resturile bogate în lignină au o descompunere mai lentă. Din acest motiv, două grămezi de aceeași mărime pot evolua diferit: contează ce conțin, nu doar cât material a fost adunat.

Recipientul se așază într-un loc ferit, cu spațiu de acces pentru alimentare și pentru întoarcerea amestecului. Societatea Regală de Horticultură explică faptul că acesta ajută la reținerea căldurii și umezelii, reducând influența ploii, însă trebuie să permită și circulația aerului.

Compostarea poate funcționa și în sisteme mici. Volumul disponibil influențează însă capacitatea grămezii de a păstra temperatura necesară procesului.

Umezeala se verifică împreună cu aerarea

Universitatea Cornell indică drept reper o umiditate de 40-60%, exprimată după greutate. În verificarea practică din gospodărie, materialul trebuie să fie umed, fără să ajungă îmbibat cu apă.

Uscarea puternică reduce activitatea biologică, inclusiv într-un amestec alcătuit din materiale potrivite. La cealaltă extremă, apa care umple golurile dintre resturi limitează accesul oxigenului. Microorganismele care lucrează în condiții aerobe, adică în prezența oxigenului, sunt afectate, iar în zonele slab aerate pot apărea mirosuri neplăcute.

Pentru un amestec prea ud se pot folosi materiale uscate care păstrează structură, precum cartonul simplu rupt în bucăți sau resturile lemnoase potrivite. Acestea absorb o parte din apă și contribuie la formarea spațiilor pentru aer.

Prin întoarcere, materialele se redistribuie și grămada se aerisește. Operațiunea nu corectează de la sine proporțiile nepotrivite. Dacă recipientul este saturat repetat de ploaie, trebuie luate în considerare și protecția lui, și locul ales pentru amplasare.

Aspectul umed nu dovedește că aerul circulă suficient. Nici absența mirosurilor neplăcute nu este, singură, un semn că procesul s-a încheiat.

Resturile de origine organică nu sunt toate potrivite

EPA exclude din compostarea domestică următoarele categorii:

• Carnea.
• Peștele.
• Oasele.
• Produsele lactate.
• Grăsimile.
• Deșeurile provenite de la animalele de companie.

Alte riscuri pot fi introduse de plante bolnave, vegetație tratată cu erbicide sau buruieni care au semințe. Într-o gospodărie, grămada nu ajunge obligatoriu la temperaturile și la nivelul de control asigurate într-o instalație de compostare.

Și ambalajele necesită selecție. Mențiunea de compostabilitate nu înseamnă automat că produsul se descompune în recipientul din grădină. Unele ambalaje sunt concepute pentru instalații cu condiții controlate; contează sistemul pentru care au fost realizate, nu asemănarea cu hârtia ori cu plasticul obișnuit.

În România, cadrul legislativ privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile este Legea nr. 181 din 19 august 2020.

Maturarea poate dura luni și încetinește pe vreme rece

Societatea Regală de Horticultură arată că obținerea compostului poate necesita luni. Frigul încetinește transformarea, iar durata variază și cu ingredientele amestecului, mărimea grămezii, circulația aerului, umiditatea și temperatura din exterior.

Un aparat care deshidratează și mărunțește resturile alimentare realizează o prelucrare fizică. EPA distinge aceste operațiuni de descompunerea biologică și stabilizarea necesare compostului matur. Resturile rezultate pot avea nevoie de o etapă suplimentară de descompunere, chiar dacă ocupă mai puțin loc și sunt fin fragmentate.

La maturitate, compostul capătă o culoare închisă, se sfărâmă ușor și miroase a pământ. Dacă resturile continuă să se descompună sau grămada încă se încălzește, materialul se află într-un stadiu diferit de cel stabil.

Compostul matur poate servi drept amendament, adică material pentru îmbunătățirea solului, ori drept mulci, un strat de acoperire a acestuia. Societatea Regală de Horticultură îl deosebește de substratul folosit ca atare în ghivece, unde drenajul și compoziția au cerințe separate.

Bucățile lemnoase rămase pot fi separate prin cernere și puse într-o grămadă nouă. Descompunerea lor mai lentă nu arată că tot compostul are același grad de maturitate.