Cum se pregătește compostul pentru legume și de ce plantele bolnave trebuie excluse înainte de formarea grămezii

Informațiile au fost relatate de exclusives.mgcafe.uky.edu. Grămezile de acasă nu ating, de regulă, temperaturi suficient de ridicate pentru distrugerea agenților patogeni, avertizează University of Kentucky. Recomandarea vine de la Kim Leonberger, colaboratoare a serviciului Extension în patologia plantelor, și Nicole Gauthier, specialistă Extension în bolile legumelor.

Proveniența resturilor decide ce intră în compost

Resturile de legume din bucătărie, frunzele, paiele și resturile vegetale nelemnoase din grădină pot fi compostate, potrivit NC State Extension. Sunt potrivite și zațul de cafea sau cojile de ouă. Condiția privind sănătatea plantelor rămâne valabilă pentru materialele adunate din grădină.

La sortare se exclud următoarele materiale, cu excepția cantității mici de cenușă de lemn permise de ghid:

• Plantele bolnave sau infestate cu insecte. Bolile și insectele pot supraviețui compostării și se pot transmite altor plante.
• Resturile vegetale tratate cu pesticide chimice. Acestea pot afecta organismele utile din compost sau pot lăsa substanțe care dăunează culturilor unde este folosit.
• Frunzele și crenguțele de nuc negru, care eliberează substanțe potențial dăunătoare plantelor.
• Cenușa de cărbune de lemn și cărbunele, greu de descompus și care pot conține substanțe nocive pentru plante.
• Cenușa de lemn în cantitate mare. Sunt permise una sau două mâini; excesul poate afecta microorganismele, încetini descompunerea, provoca eliberări de amoniac și reduce azotul rămas în compost.
• Spinii de trandafir și alte resturi cu țepi, care se descompun mai greu și pot răni la manipulare.
• Carnea, peștele, oasele și produsele lactate, care nu se adaugă în grămada sau recipientul obișnuit de compost.

Erbicidele pot persista în timpul compostării și pot afecta ulterior plantele cultivate în solul amestecat cu acel compost. Iarba tunsă este o cale obișnuită prin care ajung în grămezile gospodărești, dar și gunoiul de grajd poate conține erbicide rezistente la compostare.

Compostarea la cald poate accelera descompunerea majorității erbicidelor, iar legarea lor de materia organică le poate inactiva. Recomandarea ghidului rămâne însă excluderea resturilor vegetale tratate cu pesticide chimice.

Compostarea la rece lasă semințele și agenții patogeni în material

O grămadă de frunze umezită se descompune și fără gestionarea temperaturii. Pentru compostarea la rece, ghidul indică o grămadă de 3-4 picioare cubice și o durată de circa un an.

Procesul lent poate atrage dăunători, iar semințele și agenții patogeni nu sunt distruși prin temperaturi ridicate. Descompunerea resturilor nu înseamnă, în acest caz, eliminarea lor.

Ghidul indică atingerea a 140°F, aproximativ 60°C, pentru distrugerea agenților patogeni și a semințelor de buruieni, dar păstrează explicit recomandarea de a exclude plantele bolnave.

O temperatură mai mare poate încetini procesul: la 160°F, aproximativ 71°C, pot muri organismele care descompun materialul. Întoarcerea grămezii aduce oxigen și resturi încă nedescompuse în centru, ajutând la reluarea încălzirii.

Grămada pentru compostare rapidă trebuie să păstreze căldura și aerul

Pentru păstrarea căldurii la compostarea rapidă, ghidul recomandă o grămadă de 27 de picioare cubice, cu lățimea, adâncimea și înălțimea de câte 3 picioare.

Pentru siguranța alimentară, amplasamentul se alege mai jos pe pantă și cât mai departe posibil de grădina de legume. Umbra ajută la păstrarea umidității, iar accesul cu furtunul permite udarea atunci când materialul se usucă.

Materialele pot fi adunate toate deodată sau introduse treptat, pe măsură ce devin disponibile. Pregătirea și întreținerea grămezii presupun câteva operații:

• Se alternează straturi de materiale bogate în carbon, groase de 4-5 inci, cu straturi bogate în azot de 2-3 inci. Deasupra se pune încă un strat de carbon de 4-5 inci, pentru limitarea muștelor, a altor dăunători și a mirosurilor.
• O rețetă simplă combină frunze, iarbă, resturi alimentare și zaț de cafea într-un raport de 2 la 1 între materialele brune, bogate în carbon, și cele verzi, bogate în azot.
• Pentru a grăbi descompunerea, resturile se mărunțesc în bucăți cu diametrul sub 2 inci. Această măsură privește bucățile, nu grosimea straturilor. Particulele foarte fine împiedică însă circulația aerului.
• Umiditatea se verifică prin strângerea unei mâini de material. Una sau două picături de apă indică un nivel potrivit; dacă nu se poate stoarce apă, materialul este prea uscat.
• Pentru compostarea rapidă, grămada se amestecă o dată pe săptămână, mutând resturile din exterior spre centru. O grămadă neamestecată poate avea nevoie de un timp de trei până la patru ori mai lung pentru a produce compost utilizabil.

Iarba adăugată trebuie amestecată bine cu frunzele, pentru a nu se compacta și a bloca aerul. Lăsată pe gazon, aceasta se poate descompune acolo și elibera nutrienți, reducând necesarul de îngrășământ.

Hârtia se poate composta, dar conținutul redus de azot încetinește descompunerea. Dacă este folosită, nu trebuie să depășească 10% din greutatea totală a materialului.

În recomandările generale pentru grădina de legume, University of Kentucky indică întoarcerea compostului cel puțin o dată pe lună. La această operație se adaugă apă dacă grămada este foarte uscată.

Excesul de umezeală încetinește descompunerea și produce mirosuri neplăcute. Materialul care se descompune fără aer formează un compost umed, dens și urât mirositor.

Râmele nu se introduc pentru accelerarea compostării la cald, deoarece temperatura ar trebui să fie prea ridicată pentru ele. Pot apărea natural în etapa de maturare, când grămada se răcește.

Compostul se verifică înainte de încorporarea în straturi

În timpul maturării, materialul se păstrează ușor umed și se afânează ocazional pentru pătrunderea aerului. Particulele se micșorează, acizii organici se disipă, iar aciditatea se apropie de un nivel neutru.

Ghidul consideră compostul în principiu gata când materialele inițiale nu mai pot fi recunoscute, temperatura grămezii este cu mai puțin de 10 grade peste cea ambientală, iar culoarea este maro închis sau neagră. Mirosul trebuie să fie de pământ, nu de amoniac ori de ouă stricate.

Maturitatea și stabilitatea se pot verifica printr-un test cu semințe de ridiche: compostul nu trebuie să împiedice germinarea sau să afecteze plantele. Pentru obținerea unui material mai fin se poate folosi o sită cu ochiuri de jumătate de inch; bucățile rămase se întorc în grămada aflată în lucru.

În compostul deja terminat nu se adaugă resturi proaspete. Acestea nu se vor descompune la timp pentru plantările de primăvară, avertizează University of Kentucky.

Compostul încorporat îmbunătățește aerarea și drenajul solurilor argiloase, iar în cele nisipoase crește capacitatea de reținere a apei. Deși furnizează nutrienți, adesea nu acoperă întregul necesar al plantelor; fertilizarea se stabilește în funcție de analiza solului.

Rotația culturilor completează selecția resturilor

Într-o grădină folosită an de an, aceeași cultură sau culturile apropiat înrudite nu se plantează în același loc. Mai multe legume înrudite sunt sensibile la aceleași boli, arată recomandările University of Kentucky.

Planul se face înainte de plantare, pe hârtie milimetrică, în Microsoft Excel sau într-o aplicație. Locul potrivit este însorit, cu umiditate suficientă și sol fertil, bine drenat.

Porumbul dulce și tomatele, ca plante înalte, se amplasează în partea de nord sau de vest a grădinii, pentru a nu umbri culturile mai scunde. Problemele de boli și dăunători se notează pe măsură ce apar, într-un jurnal sau într-o aplicație, pentru stabilirea măsurilor de prevenire și control din sezonul următor.