Investitorii în proiecte de stocare a energiei găsesc în România un avantaj fiscal major comparativ cu Bulgaria, unde ecotaxa pentru bateriile industriale a ajuns la aproximativ 2,81 euro/kg. În piața românească, aceeași taxă este de circa 0,20 euro/kg, o diferență de 14 ori care influențează direct randamentul investițiilor și alocarea capitalului în regiune.
Pentru dezvoltatorii de proiecte energetice, această discrepanță fiscală se traduce într-un cost suplimentar semnificativ pe piața bulgară. Conform Asociației Inginerilor Electricieni și Electronicieni din Bulgaria (BASEL), ecotaxa ajunge să reprezinte între 8% și 12% din valoarea totală a unei investiții într-un sistem de stocare. Într-un sector unde fiecare procent contează în calculul de fezabilitate, o astfel de povară fiscală reduce competitivitatea companiilor locale și devine un factor decisiv în alegerea locației unui proiect.
Avantajul României devine cu atât mai important în contextul actual, în care piața sistemelor fotovoltaice a depășit faza de nișă și numărul prosumatorilor este în creștere accelerată. Cererea pentru soluții de stocare este amplificată și de reglementările europene care impun instalarea de sisteme solare pe clădirile noi. Astfel, costul fiscal redus din România poate fi un argument la fel de puternic precum prețul terenului sau accesul la rețeaua electrică, conform analizelor de piață Financiarul.
Președintele BASEL, Dr. ing. Dimitar Beleliev, a explicat că metodologia de calcul folosită în Bulgaria este învechită cu 20 de ani și nu mai corespunde tehnologiilor actuale, transformând un decalaj administrativ într-un dezavantaj comercial. „Povara, dacă vorbim despre ecotaxa pentru baterii, comparativ cu investiția în sine este între 8 și 12%. Deci, de acolo încolo, pentru fiecare proiect puteți calcula ce fel de povară este”, a declarat acesta pentru Radio Sofia.
În practică, efectul este dublu. Pe de o parte, operatorii și integratorii din Bulgaria își văd marjele de profit diminuate sau sunt nevoiți să crească prețul final către client. Pe de altă parte, piața românească devine mai atractivă pentru capitalul nou destinat proiectelor de stocare, esențiale pentru echilibrarea rețelei odată cu creșterea producției din surse regenerabile.