Cenușa de lemn poate fi o resursă valoroasă în fermă, nu un deșeu, cu condiția să fie utilizată corect. Pentru a deveni un fertilizant eficient, trebuie să provină exclusiv din lemn natural, netratat chimic. Cenușa rezultată din arderea lemnului vopsit, lăcuit, a PAL-ului, plasticului sau cărbunelui este nocivă și nu trebuie folosită în agricultură.
Compoziția chimică a cenușii de lemn include potasiu într-o proporție de 3-7%, alături de calciu, fosfor, magneziu și alte microelemente. Aceasta nu conține azot, ceea ce înseamnă că nu înlocuiește o fertilizare completă, ci o completează cu aport mineral. O concentrație superioară de potasiu, de 35-38%, se găsește în cenușa obținută din arderea tulpinilor de floarea-soarelui, având cel mai mare aport nutritiv.
Principalul factor tehnic de care trebuie ținut cont este pH-ul. Cenușa de lemn este puternic alcalină, cu un pH între 9 și 13, ceea ce o face utilă pentru reducerea acidității solului. Pe terenurile acide, aplicarea ei este benefică. În schimb, pe solurile deja alcaline, cu un pH mai mare de 7, administrarea cenușii este contraindicată, deoarece poate bloca absorbția fierului și a fosforului de către plante.
Dozele de aplicare trebuie respectate cu precizie. Pentru o utilizare generală anuală în grădină, se recomandă o cantitate de 7-9 kg la o suprafață de 90-100 de metri pătrați. Pentru amendarea unui sol acid, doza crește la 0,7-1,5 kg pe metru pătrat în cazul cenușii de lemn sau 1,5-3 kg pe metru pătrat pentru cenușa din resturi vegetale. La plantarea în cuiburi, se adaugă 15-20 de grame la fiecare plantă. O altă metodă este irigarea cu o soluție obținută din 100 g de cenușă (aproximativ un pahar) dizolvată în 10 litri de apă, suficientă pentru 1-2 metri pătrați. În amestec cu compostul, proporția corectă este de o parte cenușă la zece părți compost, conform informațiilor agronomice centralizate de Revista Ioana.
Cenușa de lemn este recomandată pentru culturile care preferă un sol neutru sau ușor alcalin, cum ar fi roșiile, castraveții, varza, cartofii, ardeii, dar și pentru trandafiri sau lavandă. Este însă dăunătoare pentru plantele acidofile, precum afinele, azaleele, rododendronii, ferigile, hortensiile și coniferele. De asemenea, cenușa nu se administrează împreună cu ureea, deoarece combinația favorizează formarea amoniacului și duce la pierderea rapidă a azotului din sol.
Pe lângă utilizarea ca fertilizant, cenușa are și alte aplicații practice. Presărată într-un strat fin pe gazon la sfârșitul iernii, acționează ca îngrășământ și combate buruienile. Poate forma o barieră eficientă împotriva melcilor și limacșilor, protejând răsadurile. În gospodărie, o emulsie de cenușă și apă curăță obiectele din argint. Pentru crescătorii de păsări, adăugată în baia de nisip a găinilor, ajută la eliminarea paraziților și reduce umiditatea, iar în furaje, într-o proporție de 1%, acționează ca laxativ și detoxifiant.
Momentele optime pentru aplicarea cenușii în grădină sunt primăvara și toamna târziu, în lunile octombrie-noiembrie. Atunci poate fi încorporată în sol, unde se va descompune treptat pe parcursul iernii.
