Când se oprește fertilizarea din noiembrie și ce lucrări se fac în livadă înainte de iarnă, în funcție de vreme

Zona terenului stabilește calendarul fertilizării

Programul de acțiune pentru nitrați vizează toate exploatațiile agricole, indiferent de zonă. Obligațiile revin atât fermierilor care le dețin sau le administrează, cât și administrațiilor locale pe teritoriul cărora se află acestea. Regulile sunt cuprinse și în condiționalitate, adică cerințele asociate acordării subvențiilor, la secțiunea SMR 2.

Încadrarea se verifică în anexa 3 a programului, unde sunt repartizate comunele. Criteriul este relieful predominant al unității administrativ-teritoriale în care se găsește parcela.

Pentru fertilizanții chimici și cei organici, calendarul prevede:

Zona 1, de câmpie: oprirea aplicărilor din 15 noiembrie până în 10 martie, cu o durată indicată de 115 zile.

Zona 2, de deal: intervalul dintre 10 noiembrie și 20 martie, însumând 130 de zile.

Zona 3, de munte: perioada începe pe 5 noiembrie și se încheie pe 25 martie, fiind prevăzute 140 de zile.

Calendarul trebuie verificat pentru campania în care se lucrează. Potrivit analizei AgriCore, programul intrat în vigoare în august 2021 prevedea o aplicare de patru ani, iar textul consolidat la 6 martie 2026 al Ordinului 54/570/32/2023 privind condiționalitatea continua să trimită la acest program la SMR 2. Analiza nu confirmă dacă există o versiune ulterioară; programul aplicabil fiecărei campanii se verifică la Ministerul Agriculturii sau la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Excepția pentru culturile de toamnă are un plafon propriu

Pe arabilul ocupat cu culturi de toamnă sunt permise fertilizări chimice în intervalul de interdicție, în limita de 50 kg de azot substanță activă la hectar. Aceeași excepție privește culturile extratimpurii al căror semănat are loc în perioada respectivă.

Aplicarea depinde de dezvoltarea fiziologică a plantelor și trebuie să respecte condițiile de utilizare. Limita exprimă cantitatea de azot, nu greutatea totală a produsului împrăștiat pe teren. Excepția privește îngrășămintele chimice, nu pe cele organice.

În spațiile protejate, sere sau solare, calendarul de interdicție nu se aplică dacă temperatura interioară depășește 5 °C.

Cultura și panta terenului schimbă limitele de azot

Aportul anual de azot din fertilizanți organici are un plafon de 170 kg/ha. Potrivit materialelor BASF, în absența studiilor agrochimice, limitele pentru fertilizarea chimică diferă după cultură și înclinarea blocului fizic.

Cantitățile indicate pentru azotul chimic sunt:

• Porumb și sfeclă: 150 kg/ha dacă panta nu depășește 12%, respectiv 120 kg/ha pe terenurile mai înclinate.
• Grâu și rapiță: 120 kg/ha pentru pante de cel mult 12%, comparativ cu 90 kg/ha peste acest prag.
• Alte culturi: 100 kg/ha pe terenurile cu pantă de până la 12% și 80 kg/ha pe cele cu înclinare mai mare.
• Livezi, vii și celelalte culturi permanente: 100 kg/ha.
• Pajiști permanente: 80 kg/ha/an, cu plan simplificat de fertilizare.

Studiile agrochimice permit stabilirea necesarului în raport cu producția planificată și cu aprovizionarea solului. Ele nu înlătură limita anuală pentru azotul de origine organică.

La nivelul exploatației, presiunea nutrienților se determină luând în calcul azotul produs în fermă și cantitățile aduse din exterior, raportate la suprafața fertilizată. Rezultatul trebuie să se încadreze în limita legală.

Pentru control se păstrează planul de fertilizare și înregistrările din care rezultă produsul aplicat, parcela și data lucrării. Termenul de păstrare a fiecărui document este de trei ani, calculat de la ultima sa înregistrare.

Curățarea livezii precedă alegerea tratamentului

Fructele putrezite căzute pe pământ și cele uscate rămase pe ramuri se îndepărtează înaintea stropirilor. Aceste resturi pot menține peste iarnă agenții care provoacă boli.

La măr și păr, strângerea frunzelor cu rapăn contribuie la reducerea infecțiilor din sezonul următor, conform recomandărilor Societății Regale de Horticultură din Marea Britanie. Resturile infectate nu se introduc în compostul obișnuit dacă acesta nu ajunge la temperaturi capabile să distrugă agenții patogeni.

Inspecția trunchiului și a coroanei trebuie să urmărească ramurile rupte, porțiunile uscate și eventualele colonii de păduchi țestoși. Problemele observate în timpul verii, inclusiv frunzele deformate sau fructele putrezite, ajută la stabilirea intervenției împreună cu recomandarea oficiului fitosanitar județean.

O schemă comună pentru meri, peri, pruni și piersici nu acoperă automat bolile și dăunătorii fiecărei specii.

Cuprul se aplică la faza autorizată pentru fiecare pom

La alegerea unui produs cu cupru se verifică specia și boala pentru care este autorizat. În funcție de utilizare, momentul poate coincide cu pierderea frunzelor sau poate veni după desfrunzire. Concentrația prevăzută pentru repaus nu se transferă automat la pomii aflați încă în vegetație.

Formulările produselor diferă, astfel că piatra vânătă nu are o doză valabilă pentru orice tratament. Cantitatea de soluție și concentrația se stabilesc din instrucțiunile produsului autorizat, fără majorarea dozei pentru un efect presupus mai puternic.

Autoritatea Națională Fitosanitară cere respectarea culturii și a organismului vizat, precum și a dozei, numărului de aplicări și intervalului dintre acestea. Se respectă și timpul de pauză până la recoltare, inclusiv atunci când în coroane au rămas mere ori pere târzii. Un tratament pentru boli nu ține locul celui destinat dăunătorilor.

Pentru piersic și nectarin, frunzele care au fost îngroșate, înroșite și deformate primăvara sunt un reper în pregătirea prevenirii bășicării. Universitatea din California recomandă intervenția după desfrunzire la soiurile sensibile; tratamentul făcut abia după apariția simptomelor primăvara nu mai controlează eficient infecția instalată.

În România se folosesc produse autorizate pentru utilizarea respectivă. Dacă frunzișul persistă în octombrie, intervenția prevăzută după căderea lui se amână până la faza cerută. Cuprul poate fi o opțiune preventivă, iar formularea și eventuala repetare se stabilesc după etichetă și programul fitosanitar.

Uleiurile horticole au condiții separate de aplicare

Necesitatea uleiului horticol se stabilește după dăunătorii prezenți sau istoricul atacului, specia cultivată și starea pomului. Pentru un produs destinat repausului vegetativ se așteaptă faza înscrisă pe etichetă; luna octombrie, singură, nu justifică stropirea.

Buletinul Oficiului Fitosanitar Covasna din martie 2026 plasează aplicarea uleiurilor parafinice în repaus și cere atenție la temperatură și incompatibilități. Recomandă separarea lor de produsele cu cupru. Amestecarea în aceeași pompă nu se improvizează, iar intervalul dintre tratamente rezultă din instrucțiunile produselor.

Pentru stropire se alege o zi fără vânt și o fereastră fără ploi suficientă pentru fixarea produsului. Eticheta stabilește temperatura minimă, restricțiile privind înghețul și protecția necesară operatorului. Soluția se distribuie uniform pe suprafețele pentru care este indicată.

Tăierile ample de toamnă pot afecta prunul și cireșul

La aceste două specii, rănile provocate toamna pot favoriza pătrunderea ciupercii care produce boala plumbului. Societatea Regală de Horticultură din Marea Britanie recomandă vara pentru tăierile obișnuite ale speciilor sensibile, când riscul este mai redus.

Ramurile bolnave sau rupte necesită evaluare separată. Dacă se intervine asupra unor porțiuni infectate, uneltele se dezinfectează.

Udarea din noiembrie este condiționată de seceta toamnei

Udarea de aprovizionare, prin care se reface rezerva de apă a solului înainte de iarnă, este plasată în noiembrie, în repausul pomilor. Lucrarea este indicată numai după o toamnă secetoasă.

În sfaturile prezentate de Pedros Dav și relatate de AgroIntel, pomii proaspăt plantați au ca reper pentru o udare 40-45 de litri, comparativ cu minimum 60 de litri la cei de cinci ani. Pentru pomii care au trecut de zece ani sunt indicați 130-150 de litri. La exemplarele bătrâne, reperul este de 40 de litri pentru fiecare metru pătrat din cercul din apropierea tulpinii.

Cantitatea se adaptează și rădăcinilor. Pentru mărul altoit pe M9, părul pe gutui și piersic, cu înrădăcinare mai superficială, poate fi folosită norma minimă. La mărul și părul altoiți pe franc, cu rădăcini mai profunde, cantitatea unei udări poate fi dublată.

Solul nisipos presupune udări mai frecvente, dar cu volume ceva mai mici la fiecare intervenție. Pe solul lutos se administrează mai multă apă la o udare. Pe versanți trebuie luată în calcul scurgerea rapidă, care poate lăsa pomilor mai puțină umiditate.

Udările superficiale repetate favorizează dezvoltarea rădăcinilor aproape de suprafață, unde pot fi afectate de lucrări, ger și secetă. La o udare, apa trebuie să pătrundă în sol până la majoritatea rădăcinilor; în livezile pe rod, reperul este de 0,7-0,8 metri.