Pentru Iulian Mădularu, un pensionar MApN din Strejești, județul Olt, cultura de lavandă a început ca o soluție practică la o problemă concretă. În primăvara anului 2018, având două locuri de casă pe care mama sa, în vârstă, nu le mai putea îngriji, a decis să planteze o cultură care să necesite o întreținere redusă. Primele răsaduri au fost puse în pământ pe 4 mai, iar florile au apărut încă din luna iunie a aceluiași an.
Ideea inițială a fost că lavanda va rezolva problema întreținerii terenurilor fără un efort considerabil. „La țară am două locuri de casă și mama este în vârstă, nu mai poate să le întrețină. Și am zis să găsim ceva care nu necesită foarte multă muncă. Iar lavanda nu necesită mari îngrijiri, decât să o ții fără buruieni”, explică Iulian Mădularu. Realitatea de pe câmp s-a dovedit însă diferită pe măsură ce tufele s-au dezvoltat. O cultură considerată simplă la început a ajuns să ceară muncă manuală intensă, îngrijire atentă și, ulterior, costuri ridicate pentru procesul de distilare.
Deși cultivarea lavandei este adesea prezentată ca o afacere profitabilă, experiența cultivatorului din Olt arată o altă realitate. El nu consideră că pasiunea sa s-a transformat într-un business și privește cu reținere potențialul pieței. „Nu pot să zic că a devenit o afacere. Nu. Deja piața cred eu că e saturată. Că toată lumea vrea lavandă. Vrea să pună, să le aducă un venit. Dar foarte mulți o și pierd, pentru că nu știu să o cultive, să o păstreze, să o întrețină”, afirmă Mădularu. De-a lungul anilor, acesta a experimentat cu diverse soiuri, unele potrivite pentru ulei și apă florală, altele pentru buchete, inclusiv varietăți cu inflorescențe roșii, roz sau albastre.
Strategia sa de vânzare este una locală și directă, fără a apela la comerțul online. Produsele sale ajung la clienți în principal prin recomandări sau prin intermediul numărului de telefon de pe ambalaj. Potrivit Lyla, Iulian Mădularu a fost prezent cu produsele sale în piața din Slatina doar de trei ori, preferând un ritm de producție și vânzare personal, la scară mică.
Principalul obstacol în calea dezvoltării este însă unul comun în agricultura românească: lipsa forței de muncă. Fără oameni care să-l ajute la recoltat și întreținere, extinderea suprafeței sau diversificarea gamei de produse, cum ar fi săpunurile sau cremele, este imposibilă. Această limită practică demonstrează diferența dintre o pasiune și o afacere scalabilă în mediul rural. „Nu sunt planuri de extindere, anul ăsta nu am găsit un om să mă ajute. Și a trebuit să o fac eu. Au îmbătrânit, au plecat în afară la muncă, extrem de greu găsești forță de muncă, asta o știu toți fermierii”, concluzionează cultivatorul.
